Această mică încăpere, cât o cunosc de bine!
Acum au închiriat-o, ca și pe cea de alături
Pentru-ntreprinderi comerciale; întreaga casă
Au înghițit-o birourile de afaceri,
Companii, agenții de vapoare...
Ah, cît mi-e de familiară micuța încăpere!
Cîndva, aici lîngă ușă, era o canapea,
La picioarele ei, covorul turcesc,
Exact pe locul ăsta. Și acolo etajera
Cu două vaze galbene; la dreapta lor...
Nu! Stai puțin! În fața lor (Doamne, cum trece timpul!)
Dulapul ponosit și oglinda rotundă.
Și aici, în mijloc, masa,
La care se așeza și scria.
În jurul ei, trei scaune de pai.
Cîți ani trecut-au de atunci... Și-aici, lăngă fereastră,
Patul ce ne-a adăpostit atât de des iubirea.
Pe undeva mai viețuiesc poate
Acele lucruri vechi.
Da, lîngă fereastră, patul.
Soarele de după-amiază se cățăra în el.
Ne-am despărțit, la ora patru, într-o după-amiază;
Doar pentru-o săptămînă; era o după-amiază însorită,
Și niciodată nu aș fi crezut
Că șapte zile vor dura o viață-ntreagă.
traducere de Antoaneta Ralian)
vezi mai multe poezii de: Konstantinos Kavafis
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.