La noi, aici, când ai venit! - Flavius Laurian Duverna
Poezie adăugată de: Duverna

    duminică, 10 aprilie 2016

La noi, aici, când ai venit!

La noi, aici, când ai venit
Isuse, Tu ai fost Cuvântul,
Cuvântul care a întocmit
În planul ce-a fost rânduit
Cer şi marea şi pământul!

La început, cu Dumnezeu
Ai fost Izvorul de Lumină,
Arătând prin vremi mereu
Până-ai ajuns la apogeu
Că ai o Lege, ce-i deplină!

După marea controversă
Ce-a bulversat întregul cer,
În numărarea cea inversă
În lupta cu forţa adversă
Te-ai pus hotar lui Lucifer!

Atunci pământu-a devenit
Teatrul luptei mai departe,
Iar lumea nouă, ce-ai zidit
În planul sfânt desăvârşit
A suferit, cumplita moarte!

Prin planul cel de mântuire
Te-ai oferit să-i fii salvare,
Demonstrând marea iubire
Prin viaţa proprie-n jertfire
Ca să aduci răscumpărare!

Ai fost sămânţa cea dintâi
Promisă-n sfântul Paradis;
La prigoniţi, drept căpătâi
Arătând că-n veci rămâi -
Şi alinări le-ai fost prin vis!

Toiagul veşnic de domnie
Te-au socotit marii ierarhi
Ce-au aşteptat cu bucurie
Să vii din sfânta veşnicie,
Nădejdea pentru patriarhi!

Prin steaua care-a răsărit,
Ei au crezut că eşti Mesia,
Din vremi srăvechi rânduit,
Un plan că-l ai de împlinit
Aşa cum spunea profeţia!

Şi-n adevăr, iubirea mare
Ce lumea toată a cuprins,
Prin forţa-I cea biruitoare
A triumfat când la-nălţare
Boldul morţii-a fost învins.

La viaţă când Te-ai ridicat
Prin strălucirea cea eternă,
Pământ şi cer au aprobat
Puterea-Ţi de necontestat
Victoria Luminii, în beznă!

La noi, răbdând ai pătimit
Să fim din nou lângă Tine
Sub starea legilor Divine -
Reînglobaţi iar, în circuit
Al Glaxiilor făr-de suspine.

Şi-atunci, în toată veşnicia
Prin ani ce nu vor fi dataţi,
Vom şti ce-a plătit bucuria
De-a fi-n Univers armonia,
În Jertfă fiind răscumpăraţi.

Flavius Laurian Duverna



vezi mai multe poezii de: Duverna




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.