Din resemnare
nu din orgoliu
ar fi necesar să se decreteze o eternitate de doliu
pentru gurile închise
pentru cărţile nescrise din varii motive
bineînţeles că cele mai multe injuste tragice. Eternă zi de doliu
pentru Odiseele şi Iliadele nescrise din cauza decimării antichităţilor
sau pur şi simplu – poeţilor care neavând vocaţie de mahăr sau caporal
n-au subordonat decât propoziţii – fapt ce
nu prea interesează lumea trăitoare în legea lupului
bolborosind ca şi inconştienţă pseudopsalmul despte paradisul în care
leul se va culca alături de miel (acesta cică
rămânând întreg...) – mitologie... că
d e b o r d o l o g i e – absurdul trecând peste marginile plauzibilului
ceva de dincolo de lumină şi (de) întuneric (ca
să spun şi eu un început de basm pentru-adormit discipolii – adică
Mitzurile – celui cu Aşa amuţit-a Zarathustra (antichităţile poeţii...)
pe deasupra mai şi orbind ca Homer Milton Borges... (pentru că
bucuriile nu se nasc odată cu omul dar
tristeţile – probabil da...)
7/11.IV.2003
vezi mai multe poezii de: Leo Butnaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.