În garsoniera... (Pardon, madam!
de ce – garsonieră și nu – madamieră?)...
În fine
în odaia cu aproape toate comoditățile (cealaltă parte a
acestui cantitativ aproape referindu-se firește la incomodități
din păcate existente și ele) odaia
ce miroase a tutun ieftin (ah, nemiloasele accize ale
monopolului de stat ce chiar stă pe loc!) și a bilete de loterie
madama învârte la caterinca ronțăitoare a
râșniței de cafea. Din boxe Sanyo – ceva Chopin
bineînțeles bruiat de râșniță
hărăzind o muzică ce nu-ți aduce fericire
chiar de-ai fi tu regina nimfomanelor (sau nimfetelor?)
Marlyne Monroe cea care
suflată de jos de ventilatoare
a prefigurat nudismul postmodern transamerican. De altfel cândva
ea însăși morăriță de cafea
colecționa postere cu dezlănțuita musculatură a starurilor
pe când în fața oglinzii
de sub cagulele sutienului
își lăsa liberi la vedere oacheșii sâni
imaginându-și cam cum ar cocheta în păcatul dintâi și
când părinții nu-i erau acasă
strigând: Ecce mulier!
după care
ca din senin
exulta într-o bucurie mai că mistică
parcă fără motiv
la fel de neașteptat urmată de neagra melancolie a lui Berlioz (nu
nu cel din Maestrul și Margareta lui Bulgakov
ci francezul dezlănțuit) pe care-l alerga pe clapele pianului. – Ah!
cât a tot studiat muzica
mâinile ei gingașe degetele-i subțiri cu minusculii lor pași/ pășuleți
au parcurs sute
sau poate mii de kilometri de claviatură alb-neagră
fără să ajungă undeva...
vezi mai multe poezii de: Leo Butnaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.