În legătură cu acest eveniment - Leo Butnaru
Adăugat de: Gerra Orivera

În sfârşit am descoperit îngerii
precum se mai întâmplă în acest secol a descoperi
triburi prin păduri tropicale.
I-am văzut noaptea întâmplător.
Îşi odihneau aripile pe turnul televiziunii.
(Albi
în stol
precum erau
făceau turnul să pară o
enormă păpădie.)
Veniseră pare-se într-o excursie
pe aceste meleaguri şi
luminatul cărturar al nopţilor
cucuveaua
cu ochelari pe nas (de fapt pe clonţ)
le citea de-acolo
de sus
neonul reclamelor
de (mai) jos
prefăcându-se că nu o interesează
liliecii încâlciţi prin jerbele viţei-de-vie
căţărate pe balcoane.
Şi în acea privelişte rămasă ca şi cum
de până la potop
se auzi urnirea vântului din loc.
El zburătăci tribul îngerilor
asemeni pănuşilor de porumb
frunzelor de tutun
nepăpușite
sau perdelelor dogorite vara-ntreagă
smulse apoi de la geamuri şi purtate
prin vârtejul începutului de toamnă.
...Misterioşii excursanti se amistuiră printre
plăpândul răsad de lumină
al stelelor
pe lângă
baticul portocaliu – fireşte – al lunii
trecând în zbor fără de soroc
şi întorcându-se în rezervaţia naturală pe care o au
să presupunem
la marginea fanteziei omeneşti...
De altfel
în legătură cu acest eveniment – nimic deosebit. Doar că
un fistecine
a înjurat îngerii
deoarece fâlfăitul aripilor acestora tulbură cadrul
unui moment periculos din meciul de fotbal
transmis prin Euroviziune.


1974



vezi mai multe poezii de: Leo Butnaru




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.