Femeie goală, femeie neagră
înveşmântată în culoarea ta care e viaţa,
în forma ta care e frumuseţea!
Am crescut la umbra ta; alintul mâinilor tale îmi învăluia ochii.
Şi iată că în miezul Verii şi-n cumpăna Amiezii,
de la înălţimea unui defileu pârjolit de arşiţă, te descopăr,
Ţară a făgăduinţei, iar frumuseţea ta mă săgetează drept în inimă,
ca fulgerarea unui vultur.
Femeie goală, femeie necunoscută,
fruct copt cu carnea tare, întunecate extaze
ale vinului negru, gură ce ai făcut să cânte gura mea,
savană cu orizonturi limpezi, ce freamătă
sub mângâierile arzătoare ale Vântului de Răsărit,
tam-tam sculptat, tam-tam încordat ce răsună
sub degetele Învingătorului,
vocea ta gravă de contraltă e cântecul divin al iubitei.
Femeie goală, femeie necunoscută,
ulei neînvălurat de nicio adiere, ulei ce luceşte calm
pe pieptul atletului, pe piepturile prinţilor din Mali,
gazelă cu glezne cereşti, perlele scânteiază
ca stelele nopţii pe pielea ta,
desfătări ale închipuirii capricioase,
reflexele de aur roşu pe pielea ta ce străluce,
la umbra pletelor tale, spaima mea se împrăştie
luminată de sorii apropiaţi ai ochilor tăi.
Femeie goală, femeie neagră,
îţi cânt frumuseţea trecătoare, formă pe care-o torn
în tiparele eternităţii,
înainte ca Destinul gelos să te prefacă în scrum
pentru a hrăni rădăcinile vieţii.
vezi mai multe poezii de: Leopold Sedar Senghor
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.