Nu aşteptarea astăzi mă-nfioară
ca un călău cu inimă de piatră,
ci lipsa ta; şi-ntunecata-mi vatră
rămâne stinsă, rece şi amară...
Visez sărutul tău care e-n stare
să-aducă-n miezul iernii, primăvara;
să-alunge până-n amintire, seara -
şi orice spin să îl prefacă-n floare.
Dacă-ai veni, cu farmecele tale,
poate că însuşi cerul ar zâmbi,
iar sufletul din nou ar străluci
asemeni Lunii peste-ntinsa mare.
Dar nu ştiu dacă nu e prea târziu
să mai visez - că sufletu-i pustiu!
vezi mai multe poezii de: Vasile Toma
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.