Fue una vez la tierra trasluciente - Lucian Blaga
added by: gabriel cristea

Fue una vez la nuestra tierra trasluciente
como el agua de la montaña, llena,
que imitó creación claro, viviente.
Mas tarde se nubló adentro, por su pena,
con la tiniebla que no la puede entender la gente.
Esto empezó cuando un salvaje gasto
de esplendor dio razón de los pecados
para abrir un rastro debajo de las ramas?

Yo no lo sé que fue en estos tiempos, viejos,
yo sólo sé que veo: en tu paso, por donde vas
o te asientas, la tierra otra vez, por un instante,
con sus difuntos sonriendo, se hace cristalina.
Como en lagos fabulosos sin gravillas,
se ve milagros - por la arcilla ambarina.

A fost cândva pământul străveziu


A fost cândva pământul nostru straveziu
ca apele de munte-n toate ale sale,
în sine îngănând izvodul clar şi viu.
S-a-ntunecat apoi lăuntric, ca de-o jale,
de bezne tari ce-n nici un grai nu se descriu.
Aceast-a fost când o sălbatică risipă
de frumuseţi prilej dădu întâia oară
păcatului să-şi facă pe sub arbori cale?

Nu pot să ştiu ce-a fost prin vremi, odinioară,
ştiu doar ce văd: sub pasul tău, pe unde treci
sau stai, pământul înc-o dată, pentr-o clipă,
cu morţii săi zâmbind, se face străveziu.
Ca-n ape fără prunduri, fabuloase, reci,
arzând se văd minuni - prin lutul purpuriu.



Translator: Gabriel Cristea

see more poems written by: Lucian Blaga