Lumina din raze - Eugenia Calancea
Poezie adăugată de: Eugenia Calancea

    joi, 01 aprilie 2021

O rază melancolică dulce de soare,
Înfierbântă părul meu ușor cărunt,
Ajung la umbră undeva la răcoare
Și-ascult muzica din șoapte mărunt.

Aștept să văd în zare norii roșii,
La orizontul plin de vise mereu,
Iar în depărtare se-aud cocoșii,
Ce-ncântă cu drag sufletul meu.

Se-aude-un clopot de biserică,
Seara când vine parfumul din livezi,
Iar în depărtare vremea bună se strică,
Ploaia iar vine și de stropi nu te vezi.

Când se inundă cărarea către tine,
Punem apoi copaci să țină de frig,
Când vântul va sufla spre mine,
Tu te-ascunzi după ei când strig.

O boare de căldură mă-nalță iară,
Că tu ești lângă mine când mi-i greu,
Seara când ziua se termină afară,
Vreau să-mi aduci lumină-n visul meu.



vezi mai multe poezii de: Eugenia Calancea




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.