https://ganddinneant.wordpress.com
de unde dor de mestecăn
când albul se revoltă
decojim verbe
poezia pentru poet
este ca si târnacopul pentru miner
caut o poezie să-mi elibereze durerea
ea nu se vrea căutată
filele albite de îngerii
mă ning
nu caut perfecțiunea, ar fi o nebunie
mă doare nostalgia cuvântului născut
am cunoscut păcatul si sfinți în agonie
durerea mi se pare a fi un început
caii nu dorm
nu vor, e calvar
galopează sălbatic
si-atât de bizar
lacrimile înseamnă doar apă pentru mine
o sincronizare între patimă
si regret
lumea mă-nconjoară
Pictăm un suflet gol pentru-o statuie vie,
Amestecăm pământ în formele deșarte,
Un papagal, maimuță, ori mortul ce învie,
Se pierd in cimitirul cuvintelor, departe.
Emoțiile să curgă precum un râu turbat,
Acesta mi-e destinul când cupa este plină,
Să ies împovărat din veșnica rutină
Și-apoi să mor, odată, în barul blestemat.
Trăirea mea e numai întristare
Si amintiri ce curg precum un râu,
Sunt un poet prea mic, sau poate mare,
Nimicul meu mă-ndeamnă la desfrâu.
E noaptea minții, când răstoarnă
Un vânt, frumosul din trecut
Iar văile răsuna-a goarnă
Acelasi gând, necunoscut.