https://ganddinneant.wordpress.com
Când cerul mă privește, am învățat s-ascult
Ce bucură auzul iubitei dintre morţi,
Aceeași melodie cu lacrimi din trecut,
Aceeași amintire, o torță pentru toți
am văzut-o strivită
grădina
sub greutatea iubirii
se prăvălesc pietrele doamnei
cum se joacă fetița
în lumea cuvintelor
stie doar mama si poetul
zugrăvit la intrare
am voie să iubesc iluzia
pe care voi o strângeți în braţe
ca pe-o femeie îndrăgostită de vin
escaladând formele iubirii
Împovărat mi-e râul sub salcie de gânduri
Cãnd curge prin poemul iubirilor uitate.
Un sentiment de ură străbate printre rânduri,
O goană spre nimicul din mâinile-nclestate.
puțin sânge rădăcinii să ne hrănească
uimiți, privim cerul ca o pată rosie
care se desface în milioane de gânduri
si ne oprim într-un prezent inexistent
sunt poetul mereu nepoet
când mă surprind muscând din otrava iubirii
Adam m-a mințit
iar ultima frunză care-mi ascundea goliciunea
e vântul ce-mi sopteste
o poezie tristă
ecoul ei sfârseste
la tine în batistă
cerul pictat de copii
ca o capelă sixtină
revarsă lumină
Michelangelo ne surâde
săptămâna marilor iluzii
spitale gri si îngeri
în perfuzii
striveste mama