Mă strivesc pereții camerei goale - AnaMar
Poezie adăugată de: AnaMar

    vineri, 25 noiembrie 2016

Mă strivesc pereții camerei goale,
Mă dor gândurile toate care te includ pe tine,
Alături de mine, în discuții banale,
Încercând să scăpăm de neliniștea ce încă ne doare,
Ne-apasă și ne face stingheri,
Ca doi străini, separați de un apăsător mister.
Ni-s brațele crengi de arbori, uscate,
Ce parcă se tem să se-atingă, să nu se crape.
Le legănăm ușor, cu grijă și teamă,
Ca-n atingerea lor, mirajul ce crește în noi, în nimic să nu piară.
Dar fără să știm cum și-n ce fel,
Din crengile moarte răsar muguri noi,
Ce cresc la căldura iubirii din noi amândoi,
Devenind verzi liane ce se-ncolăcesc,
Formând un singur trup, din cei ce iubirea acum o regăsesc!



vezi mai multe poezii de: AnaMar




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc Agafia!
AnaMar (autor)
vineri, 02 decembrie 2016


Frumos!
Agafia
sâmbătă, 26 noiembrie 2016