Fata de cincisprezece ani - Magda Isanos
Adăugat de: Adina Speranta

Fata de cincisprezece ani și jumătate unde-i?
Era la chip ca mine și cozi purta pe spate;
mi-i dor de voioșia, de îndrăzneala ei,
acuma, când nădejde și visuri mi-s uscate.

O caut în inima mea bătrână și seacă,
în ochii fără zâmbet și-n gura mea amară
pe-adolescenta care nu m-a vestit că plecă
și care spune lumea c-am fost odinioară.

Aș vrea măcar alături de mine să mai vină,
cu păr rebel, cu suflet de-a pururi bogat,
și-n ochii goi și singuri privirea ei lumină
să-mi verse și să-mi zică:''Eu încă n-am plecat!''.



vezi mai multe poezii de: Magda Isanos




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.