Ţii minte-ntâia ploaie cum cădea,
Cu fulgere, cu stele lungi în ea?
Arborii stăteau drept, intonând
Imnul vieţei şi-n zarea foşnind,
Verde ca un codru lichid,
S-auzeau cerurile cum se-nchid, se deschid.
Şi noi stăteam ca pomii în picioare.
„Nimic nu moare, mi-ai şoptit, nu moare...”
Şi plantele creşteau, ne făceau semne,
Ca nişte mâini, ca umbre neîmpăcate,
Se străduiau spre viaţă să ne-ndemne
Şi iar cădeau în deznădejde toate.
vezi mai multe poezii de: Magda Isanos
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Ne sărutam... scuze
pavalachepaul
marți, 24 noiembrie 2015
Ţin minte... prima ploaie
Când ne făcură baie
Şi când ne sărutat
La suflete uscam.
Mulţam!
pavalachepaul
marți, 24 noiembrie 2015