De ce închid, de ce deschid,
pe-ntinsa cerului câmpie,
un unghi mai vechi ca Euclid,
mai vechi ca-ntreaga geometrie?
Cocori, cu zboru-nfipt în frig,
cutremurat din temelie,
vă țin pe palma-ntinsă, strig:
sunt iarăși stâlp de veșnicie.
Și simt și dâra de căldură
ce-o lasă fierul lor de plug.
Brăzdând al cerului meu crug.
Din nou mă simt o arătură
brăzdată de cocori prin spații,
și-un zbor, mimat de germinații.
vezi mai multe poezii de: Marin Sorescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.