* * * - Marina Ţvetaeva

O, trecător, cât îmi semeni
Cu ochii plecaţi în pământ...
Şi eu mi-i plecam, de asemeni.
Opreşte-te lângă mormânt,

Din orbul găinii - anume
Citeşte - şi maci adunând:
Mă cheamă Marina pe nume
De când m-am născut pe pământ.

Să nu-ţi fie teamă... Din hume
Stafie n-oi creşte subit,
Prea mult mi-a plăcut pe-astă lume
Să râd când e râsul oprit.

Şi flăcări mi-au curs lungi în vine
Şi plete jucat-am în vânt
Am fost doar cândva! O, străine
Opreşte-te lângă mormânt!

Sălbatic un lujer îţi smulge
Şi fructul la buze să-l duci
Căci nu afli fragă mai dulce
Ca fraga crescută-ntre cruci.

Dar nu zăbovi în suspine
Şi nu-ţi pleca fruntea în piept;
Gândeşte-te-n treacăt la mine
Şi uită - e mai înţelept.

Cum cade apusul de soare
Din colb auriu pari ţesut.
O, fie să nu te-nfioare
Cuvintele mele din lut...

traducere Ion Covaci



vezi mai multe poezii de: Marina Ţvetaeva




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.