Tentativă de gelozie - Marina Ţvetaeva

Cum trăieşti cu alta, oare,
E mai simplu? - Vâsle bat! -
Ca profilul unor ţărmuri,
Iute, s-a îndepărtat.

Amintirea mea, un plaur?
(Sus, pe cer - nu pe talaz!)
Suflete surori voi-v-aş
Nu îndrăgostite - azi!

Cum trăieşti oare cu-o simplă
Muritoare? Fără zei?
Suverana-i detronată,
Tu, la fel (naintea ei).

Cum trăieşti - cu griji mărunte?
Te strecori? Te îmbrânceşti?
Veşnic bir banalităţii,
Sărăcuţele, plăteşti?

"Neorânduială, zbucium -
Basta! Casă-mi închiriez."
Cum trăieşti cu-o oarecare -
Tu, alesul meu, ales?

Sunt merindele mai bune,
Mai fireşti? Zi tot ce ai!
Cum trăieşti cu-n simulacru,
Tu, despot peste Sinai!?

Cum trăieşti cu o străină
De prin preajmă? Dragă - da?
Al lui Zeus frâu, ruşinea,
Nu loveşte fruntea ta?

Cum trăieşti - voinic şi teafăr -
Cântecele sună? Tac?
Rănile conştiinţei treze,
Sărăcuţele, ce-ţi fac?

Cum trăieşti - e greu tributul -
Cu o marfă dintr-un vraf?
După marmuri de Carrara,
Cum trăieşti cu-n ghips, cu-n praf?

(Dintr-un bloc era zeiţa,
Dăltuit - şi-apoi zdrobit!)
Cum trăieşti cu-o oarecare,
Tu, stăpân al lui Lilith!?

Eşti sătul de noutatea
De la târg? De vrăji sătul?
Cum trăieşti cu-o pământeană,
Simţu-al şaselea de nu-l

Afli-n ea? Dar fericire
Ai găsit? În negrul hău -
Cum trăieşti, iubire? Greu ţi-e?
Cum, cu altul, îmi e greu?



vezi mai multe poezii de: Marina Ţvetaeva




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.