Ai plâns? - Matilda Cugler-Poni
Adăugat de: Adina Speranta

Ai plâns și tu odată?
Eu, zău, nu pot să cred.
Ah! Lacrimi lasă urme
Ce ani întregi se văd.

Un ochi care odată
A plâns de dor și chin,
Mă crede, nu degrabă
Se face iar senin.

Un “ce” fără de nume
Rămâne-n el ascuns-
Dar ochii tăi sunt limpezi:
Nu pot să cred c-ai plâns.



vezi mai multe poezii de: Matilda Cugler-Poni




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Ești o necredincioasă Matilda Poni-Culger.
Cu ochii mei în lacrimi,să știi c-am să te fulger
Să afli că tăria i-ascunsă-n slăbiciune
Și că,prin suferință,ești înălțat din lume
Că ea e școala-n care Cel Preaînalt te-nvata
Cum să învingi,prin cruce pornirea firii,hoață
SAlecsandru
duminică, 06 octombrie 2019