Coborând cu pași mărunți, tăcerea,
Brațe de-ntuneric o cuprind,
Sufletul își cere mângâierea
De la stele care se aprind.
Dată pe nimic, nimicului, trăirea,
Răscolește clipe din trecut,
Sub cortina pleoapei, amintirea,
Toarnă-n ochi un soi de teatru mut.
Năluciri născute din dorințe
Înfrânate la-nceput de drum,
Fac, zâmbind sarcastic, reverențe,
Pe perdele palide de fum.
Clipele ce s-au dorit trăite
Au lăsat, ca un protest postum,
Răni, adânc în suflet scrijelite,
Care nu se vindecă nicicum.
Nu sunt ochi capabili să încapă
Morțile ce inima le-a plâns,
Doar lumina lor, râzând, îngroapă,
Câte-o rază caldă, pe ascuns.
Sufletul își cântă învierea,
Lacrimile-i singure se storc,
Mâinile ce-i curățau durerea,
Frânte sunt și nu se mai întorc.
Ca o undă ce a rupt zăgazul
Să separe binele de rău,
Își revarsă generos necazul,
Mai departe de cuprinsul său.
vezi mai multe poezii de: Florentin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.