METAMORFOZĂ - Mihai Manolescu
Poezie adăugată de: Mihai_Manolescu

    duminică, 07 iunie 2015

Ţi-aduci aminte draga mea
De prima noastră întâlnire?
Cum ne-am legat dintr-o privire
Şi ne-am aprins precum o stea?

Eram cuprinşi de pasiune.
Deconectaţi de cei din jur
Şi-avizi de sentimentul pur
Luam clipa ca pe o minune.

Trecut-au anii peste noi
Cu tăvălugul lor de patimi
Şi preschimbară, după datini,
Iubirea ce-o-mpărţeam în doi.

Îţi iau acum din farmacie
Punguţe pline cu pastile,
În locul rozelor zambile
Ce-ţi cumpăram din florărie.

Tu îmi rezervi la Olăneşti
Sejururi de recuperare,
Căci duse-s zilele în care
Vedeam Viena de poveşti.

Şi analize la Medlife
Ne luăm cuminţi, de-aniversare,
Nu desfătarea cea mai mare
Prin Spa-uri multe şi cu ştaif.

Metamorfoză este viaţa,
Căci ea preschimbă-n compasiune
Ce s-a numit, cândva, pasiune,
Şi n-are pic de jenă hoaţa.



vezi mai multe poezii de: Mihai_Manolescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc pentru cuvintele frumoase.
Inseamna foarte mult pentru mine.
Mihai_Manolescu (autor)
luni, 08 iunie 2015


Extraordinar de frumos/realist compui. Multumesc.
stomff
luni, 08 iunie 2015


Multumesc Mirela.
Mihai_Manolescu (autor)
duminică, 07 iunie 2015


Dragii mei , compasiunea nu înlătură iubirea. La o anumită vârstă , ele se împletesc chiar și se completează . Și da , vrem să ne ținem de mână pentru că sufletul nu îmbătrânește niciodată. Foarte frumoasă poezia ta , Mihai.
mirimirela
duminică, 07 iunie 2015


Poate ca am fortat putin nota Adina cu acel cuvant destul de dur, dar am vrut sa creionez trecerea implacabila a timpului.
Departe de mine intentia de a generaliza, pentru ca am vazut la fel ca si tine suficient de multe povesti frumoase, care sa contrazica mesajul meu.
Totusi imi sustin poezia, pentru ca exista si astfel de situatii nefericite, iar cea care dicteaza in final este viata, pe care nu putem decat sa o acceptam asa cum este.
Iti multumesc mult pentru atentia acordata acestei poezii.
Mihai_Manolescu (autor)
duminică, 07 iunie 2015


Mihai , nu stiu daca sa ma bucur ca mai sunt impreuna dupa atatia ani eroii poeziei tale ...asta e foarte frumos! Daca nu ai fi scris ''compasiune'' m-as fi bucurat mult. Hai sa-ti destainui ceva : am fost norocoasa privitoare a unor perechi in varsta care se mai tineau de mana si isi zambeau. :) Erau atat de frumosi incat nu imi puteam lua privirea de la ei . Se vedea pe chipul lor ca inca se iubeau :) E ceva deosebit sa sfidezi trecerea anilor si sa ramai la fel in suflet .Cu siguranta se duceau si ei la bai, isi luau medicamente ...viata isi urmeaza cursul firesc , sentimentele depind de noi , oamenii , ca sa ramana nealterate .
Cu mult drag , Mihai :)
Adina Speranta
duminică, 07 iunie 2015


Ai prins esenta Rebeca. Multumesc.
Mihai_Manolescu (autor)
duminică, 07 iunie 2015


Mi-a placut mult acest poem. Cred ca trebuie sa profitam de orice moment in viata
rebeca
duminică, 07 iunie 2015


Multumesc Petrica.
Mihai_Manolescu (autor)
duminică, 07 iunie 2015


Versuri foarte frumoase, o lectura placuta
petrica_c
duminică, 07 iunie 2015