O, doamnă, dacă poți,
tu, care ești divină prin splendoare,
dar totuși muritoare,
mânca, dormi, vorbi aici ca toți,
a nu te-urma socoți,
convinși că omu-n haruI tău se-ncrede;
că-i un păcat demn de-o pedeapsă-amară?
Pe-un om din el nu-l scoți
și singur el nu vede
splendoarea ta decât spre-a vieții seară.
Schițează-n 'năuntru-mi dară,
ca mine-n piatră-ori pe hârtii celeste,
în care nu-I nimic dar ce vreau este.
din Poezii, traducere de C.D.Zeletin
vezi mai multe poezii de: Michelangelo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.