116 - Michelangelo
Adăugat de: Gerra Orivera

Nu pot, Amor, nu vreau să-ascund cuvântul,
când ție-ți crește-avântul,
ce pe-adevăr îți jură:
cu cât purtarea-ți dură
sporește, mă impinge spre virtute;
iar dacă ierți, pierdute
fiind suspinele și moartea-mi frântă,
simt totul că mă doare,
ca bietul om când moare,
căci suflet am cât viața-mi se frământă.
Ochi cu lucire sfântă,
mi-e drag puținul meu noroc în viață:
câștigă cel care pierzând învață.


din Poezii, traducere de C.D.Zeletin



vezi mai multe poezii de: Michelangelo




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.