117 - Michelangelo
Adăugat de: Gerra Orivera

Frumosul în ființă
aduce o dorință
de Dumnezeu cel mare;
așa e doamna-mi care
îmi seamănă-ntr-a ochilor privință.
Șterg tot din cunoștință
de ea să am doar știre.
Nu-i o minune mare
că o iubesc și-o chem fără-ncetare;
altfel n-ar fi putință
cum sufletul prin fire
de sine cunoștință
ia ochi prin ochi, când e asemănare.
Întâia adorare,
când moarte-o simt, prin ea-și primește-onorul,
adori pe domn, adori și servitorul.




din Poezii, traducere de C.D.Zeletin



vezi mai multe poezii de: Michelangelo




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.