Cum îndrăzni-voi așadară
să mai trăiesc când astăzi, la plecare,
nu pot să vă mai cer ajutorare?
O, lacrima, suspinele deșarte
ce v-au urmat sărmane-n înălțime,
vă dovedesc, Madonă, cu asprime
și chinul meu și-apropiata-mi moarte!...
dar de-I adevărat că prin absență
uita-veți de credința mea, de mine,
luați-mi inima: nu-mi aparține.
traducere de C.D.Zeletin
vezi mai multe poezii de: Michelangelo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.