173 - Michelangelo
Adăugat de: Gerra Orivera

Prin doamna-mi aspră și frumoasă-apare
cel bun frumos, cel rău urât; de-acee
mă-întreb care femeie,
ca eu de ea, n-o arde după mine?
Cum prin predestinare
în ochi am o scânteie
ce deslușește ce-i frumos și bine,
spre-a se-ncontra pe sine,
ea, dur, să zic mă-ndeamnă:
– Din suflet vine chipu-mi fără viață. –
Căci dacă-un pictor când pictează-o doamnă
pe sine se-ncondeie,
ce-o face ea când pentru el e gheață?
De-aceea, o povață:
să o pictez voios: va fi frumoasă,
iar eu un hâd cu fața-ntunecoasă.




din Poezii, traducere de C.D.Zeletin



vezi mai multe poezii de: Michelangelo




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.