Ca frumuseţea ta să reînvie
în altă doamnă, nu atât de dură,
eu rog s-adune veşnica natură
tot ce prin vreme îţi răpeşte ţie,
şi tot ce-n chip ai sfânt şi armonie
să treacă-n altă nobila figură
şi-Amor celestul, ce de noi se-ndură,
în inimă să-i toarne duioşie...
Şi-adune cerul multele-mi suspine
şi lacrimile, dându-le-n tăcere
cui va iubi-o iar cu disperare.
Acela doar, născutul după mine,
o va urni cu propria-mi durere,
primind ce n-am acum eu: îndurare.
vezi mai multe poezii de: Michelangelo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.