Când ochii îţi colindă,
o, doamnă, către mine,
în ei mă văd prea bine,
cum tu-ntr-ai mei te vezi ca-ntr-o oglindă.
Ai tăi pot să-mi cuprindă
a vârstei mele chinuită stare
şi-ai mei pe tine ca pe-o stea lucioasă.
Dar bolta-i suferindă,
în ochi frumoşi văzând diformitate
şi-n ochii mei urâţi, o, preafrumoasă;
iar fapta-i nemiloasă:
că-n inima amară
să treci ai mei te lasă
şi-ai tăi mă ţin afară...
Virtutea-ţi adversară-i
cu cel mai mic: sporeşte în aspreţe,
iubirea vrând egali şi tinereţe.
vezi mai multe poezii de: Michelangelo
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.