Mă mistui, plâng și ard și-a mea ființă,
o, scump destin, din asta-și ia tărie!
Cine-ar trăi din moarte-asemeni mie,
adică din dureri și suferință?
O, crud arcaș, vii ca o biruință
a liniștirii în nimicnicie!
Acel pe care moartea îl îmbie,
cu hrana ei nu trece-n neființă…
din Poezii, traducere de C.D.Zeletin
vezi mai multe poezii de: Michelangelo