88 - Michelangelo
Adăugat de: Gerra Orivera

Văd chip aprins de-o rece-nflăcărare
arzându-mă, el rămânând de gheață,
simt o putere-n două mândre brață
ce mișcă-orice, lipsite de mișcare.

Pătrund eu numai spiritual tău mare
și unic, ce dă moarte fiind viață;
el, liber, lanțuri îmi azvârle-n față
el, binele făcând, dă întristare.

Cum poate-avea frumosu-ți chip, signore,
așa de mult potrivnice efecte,
când dacă n-ai, n-ai altora ce trece?

Răpitu-mi-a seninul tot din ore
o față – soare cu luciri perfecte
ce încălzește lumea, dar e rece.


din Poezii, traducere de C.D.Zeletin



vezi mai multe poezii de: Michelangelo




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.