Congresul de la Berlin - Mihail Kogălniceanu
Adăugat de: Victor Borziac

Domnilor miniștri plenipotențiari,

Dorim mai întâi să mulțumim Congresului că binevoiește să-i asculte pe delegații români în momentul deliberării în privința României. Este o nouă calitate adăugată de Europa celor care-i datorează de multă vreme recunoștința națiunii române. Această dovadă de bunăvoință unanimă ni se pare că este de bun augur pentru succesul cauzei pe care suntem chemați s-o apărăm în fața dumneavoastră.
Nu vom insista asupra evenimentelor în care am fost antrenați din necesități de forță majoră. Vom trece totodată sub tăcere atât acțiunea militară la care am participat, cât și acțiunea diplomatică la care nu ne-a fost dat să luăm parte. Am avut ocazia să constatăm deja că perioada negocierilor ne-a fost mai puțin propice decât șansa armelor.
Ne vom mărgini la expunerea drepturilor și propunerilor țării noastre pe baza rezumatului prezentat în Memoriul pe care am avut onoarea să-l înaintăm de curând Congresului.
1. Credem că este drept ca nicio zonă din teritoriul actual să nu fie separată de România.
Prin tratatul din 1856, restituirea unei părți din Basarabia principatului Moldovei a fost un act de echitate din partea Europei. Fărâmițarea din 1812 nu putea fi justificată de faptul sau de dreptul rezultat din cucerire.
În 1812, Basarabia s-a ridicat dintr-un principat a cărui autonomie fusese atestată solemn de toate tratatele anterioare încheiate între imperiile rus și otoman. Tratatul de la Kuciuk-Kainargi le-a recunoscut în mod special principilor Moldovei și Valahiei calitatea de suverani și a stabilit că Basarabia face parte din Moldova.
Prin urmare, este vorba de o țară românească, cu instituții și legi românești, explicit menținute de împăratul Alexandru I. Acest respect față de vechea naționalitate fusese formulat în decretul imperial care promulga organizarea administrativă și juridică a acestei provincii după încorporarea ei de către Rusia, fără să se facă nicio distincție între Basarabia de jos și cea de sus.
S-a părut că se vrea să tragem concluzia că Basarabia este o regiune turcă sau tătară din simplul motiv că otomanii ocupau trei cetăți de pe cuprinsul ei. Însă istoria Valahiei prezintă o anomalie similară: cetățile turce există acolo de multă vreme. Totuși, de aici nu rezultă că Valahia a fost vreodată un ținut turcesc.
În 1878, nu mai mult ca în 1812, Basarabia nu poate fi revendicată în virtutea dreptului de cucerire. Ea aparține unui principat pe care însăși Rusia, de-a lungul întregului război recent cu Imperiul Otoman, a considerat-o și a tratat-o ca pe un stat independent și aliat.
De altfel, de la începutul campaniei, Rusia a semnat cu România o convenție prin care a garantat în mod expres integritatea actuală a teritoriului românesc.
Această garanție fusese cerută și acordată atunci când nu era vorba încă decât de trecerea armatelor imperiale prin România. Se părea că țara era nevoită să-și dubleze energia din ziua în care, la cererea Rusiei înseși, concursul națiunii române devenise mai pozitiv și se transformase în cooperare militară efectivă printr-o alianță totală. Trupele noastre au luptat practic alături de armata rusă.
Dacă aceasta nu e o calitate care să ducă la extinderea noastră, cu siguranță nu este nici una care să ne micșoreze. În lipsa altor drepturi, convenția din 4/16 aprilie 1877, pe care se află semnăturile și ratificările cabinetului imperial, este ea singură suficientă pentru a conserva o regiune importantă a Dunării de care e strâns legată prosperitatea comercială a României.
În sprijinul retrocedării Basarabiei au fost invocate considerații legate de recunoaștere și amintiri despre gloria și valorile militare. Însă, în timpul unei lungi serii de războaie, armata rusă s-a afirmat pe multe câmpuri de bătaie, iar gloria ei a ajuns până sub zidurile Adrianopolului. Cu toate acestea, nu este un drept de proprietate asupra acestei regiuni din Balcani.
Au mai fost invocate și diverse considerații legate de recunoștință. România știe să fie recunoscătoare, și a dovedit-o din plin. Ea nu-și uită istoria, nici numele binefăcătorilor săi; ea venerează în personalitățile Ecaterinei cea Mare și a lui Nicolae pe generoșii autori ai tratatelor de la Kainargi și Adrianopol.
Dar își amintește totodată și de sacrificiile care i-au fost impuse pentru extinderea, șansa și gloria Rusiei. Ea își amintește că, de la Petru cel Mare până în zilele noastre, a fost, pe rând sau simultan, baza operațiunilor militare ale Rusiei, grânarul din care se alimenta armata sa, chiar și atunci când acționa dincolo de Dunăre, și, adeseori, teatrul preferat pentru acele teribile ciocniri.
România își amintește că, în 1812, a pierdut în favoarea Rusiei jumătate din Moldova, adică Basarabia, de la Prut la Nistru.
2. Cerem ca pământul românesc să nu fie obiectul unui drept de trecere în timpul ocupării Bulgariei de către armata rusă. Dunărea și marea îi oferă căi de transport și de comunicație mai ușoare și mai puțin costisitoare. După toate încercările prin care a trecut, România aspiră la o pauză totală, necesară pentru repararea stricăciunilor cauzate de război; circulația trupelor străine ar îngreuna îndeplinirea muncii de refacere și ar avea un efect negativ asupra liniștii sale.
3. Ni se pare just ca România, în virtutea drepturilor sale seculare, să intre în posesia insulelor și gurilor Dunării, inclusiv Insula Șerpilor. Această restituire ar reprezenta o întoarcere echitabilă la dispozițiile originare prin care Marile Puteri au încredințat în 1815 principatelor dunărene paza libertății Dunării la vărsarea ei.
4. Avem speranța fermă că România va primi de la guvernul imperial al Rusiei o indemnizație de război proporțională cu forțele militare aliniate. Credem că este legitim în toate privințele ca despăgubirile stipulate și obținute de Rusia în numele diverselor state aliate să fie repartizate în funcție de aportul militar al fiecărei părți beligerante. Guvernul imperial a recunoscut principiul acestei repartizări în favoarea Serbiei și Muntenegrului și insistă asupra aplicării lui.
România este hotărâtă la rândul ei să beneficieze de același tratament. De fapt, obligată să-și păstreze mult timp armata mobilizată pentru a se apăra în cazul unor evenimente iminente, ea a avut sub drapel, atât ca armată activă, cât și ca armată de rezervă, 70.000 de oameni. În plus, a suferit pierderi considerabile: orașele sale și întreaga Dunăre au fost pustiite de bombardamente, căile de comunicație au fost deteriorate, iar materialul de război distrus.
Compensațiile datorate vor fi prelevate prin indemnizația totală alocată de guvernul imperial al Rusiei și vor fi transmise sub forma pe care Congresul o va considera potrivită.
5. România este încrezătoare în faptul că independența sa va fi definitiv și total recunoscută de Europa.
La dreptul primordial, al cărui principiu a fost distorsionat de echivocuri istorice, se adaugă astăzi titlurile prin care a regenerat sau mai curând a reîmprospătat victoria de pe câmpul de bătaie. Zece mii de români au căzut la Plevna pentru a-i asigura patriei lor libertatea și independența.
Însă toate aceste sacrificii nu vor fi suficiente pentru a-i asigura României dispoziția pacifistă a destinului. Manifestându-și individualitatea, ea va fi fericită și recunoscătoare să-și vadă eforturile încoronate printr-o binecuvântare europeană. Aceasta va fi garanția reală a neutralității care a fost în măsură să-i arate Europei că nu are altă ambiție decât aceea de a fi apărătoarea libertății la gurile Dunării și de a se consacra îmbunătățirii instituțiilor sale și dezvoltării resurselor.
Acestea sunt, domnilor miniștri plenipotențiari, prezentate succint, cererile unui mic stat care nu crede că a pierdut stima Europei și care face apel, prin intermediul organului nostru, la justiția și la bunăvoința Marilor Puteri ai căror reprezentanți eminenți sunteți.

1 iulie 1878

Sursă - Journal des Debats
Traducere - Victor Borziac

vezi mai multe texte de: Mihail Kogălniceanu



Distribuie:

  • Facebook
  • Twitter





Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Domnul Brătianu citește apoi considerațiile de mai jos:
„Expunerea colegului meu, în numele său și al meu, stabilește drepturile și interesele României și nu are nevoie de precizări suplimentare.
Înalta adunare, a cărei misiune este reglementarea situației din Orient, are la îndemână toate datele necesare pentru a-și duce la bun sfârșit opera.
Suntem convinși că sentimentele de dreptate și bunăvoință care ne-au oferit accesul la adunarea dumneavoastră vor determina adoptarea unor rezoluții privitoare la România.
Îmi voi permite doar să adaug că deposedarea de o parte din patrimoniul nostru nu va provoca doar o suferință profundă națiunii române, ci va distruge încrederea ei în eficiența tratatelor și în observația potrivit căreia echitatea absolută este pe măsura dreptului scris.
Tulburarea care-i va pune la încercare credința în viitor îi va paraliza dezvoltarea pașnică și elanul spre progres.
Victor Borziac
marţi, 04 august 2020