1
Doar relele în el le-aduna,
Taind întunecatul nor,
Iubeste groaznica furtuna
Si fosnetul padurilor.
Iubeste noptile posace
Si luna palida-n abis,
Amarul zâmbet, ochiu-i place
Pustiu de lacrimi si de vis.
2
Deprins sa-si plece-a lui ureche
La josnicii si la artag,
Îsi râde de credinta veche
Si de cuvântul bun si drag.
Iubirea, mila,-i sunt straine,
Caci se hraneste ne'ncetat,
Cu fumul luptelor haine
Si izul sângelui varsat.
3
Când un martir apare-n lume
Pe tata-l umple de necaz
Cu zeflemele, crude glume, -
Sarcasm rasfrânge-al lui obraz.
Iar când coboara-n groapa rece
Vreun om, el cel din urma ceas
Cu muribundul si-l petrece
Înveninându-l cu al lui glas.
4
Si mândrul demon, viata toata
Ma va-nsoti, în orice loc,
Zvârlind în mintea-mi zbuciumata
Lumina unui straniu foc.
Îmi va vadi desavârsirea
Pe veci smulgându-mi-o – si-apoi
Momindu-ma cu fericirea
Va lua-o vesnic înapoi.
Traducerea Virgil Teodorescu
vezi mai multe poezii de: Mihail Lermontov
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.