Traducere de Ioan Horea
Cum freamătă cetatea, sublimă şi nebună...
Măreaţa Romă urlă-n arenă-aplaudând -
Doar el, străpuns, din sânge şi pulbere şi-adună
Fără cuvânt, puterea şi ultimul lui gând.
Zadarnic ochii-i tulburi mai caută-ndurare.
Senatorii făţarnici, fălosul dregător,
Cu laude-ncunună şi biruinţi şi-nfrângeri.
Ce-i pentru-această lume de eşti şi tu cutare
Necunoscut, sub lance căzut, gladiator? -
Actor hulit şi singur, uitat în colb să sângeri.
În sufletu-i din balta de sânge-acum desprins
O rază peste margini de lume s-a aprins.
Nainte-i străluceşte Danubiul tremurând,
Şi patria, mai albă ca floarea, ca oricând
Un colţ al libertăţii lăsat întâia oară
Când a plecat să lupte-n arenă şi să moară.
Îşi vede casa, tatăl cu mâinile bătrâne
Întinse către-un sprijin al zilelor de mâine.
Şi vede, parcă ochii i s-ar deschide, vii,
Copiii cum se joacă, prea scumpii lui copii.
L-aşteaptă toţi cu daruri, măreţ, ca pe-o solie,
Pe bietul sclav ce moare ca fiara-n câmp rănită,
În desfătarea gloatei. Adio pe vecie
O, Romă desfrânată, - o, patrie iubită.
Tu idolul atâtor gânduri strălucitoare,
Europeană lume, nu eşti asemeni oare,
Când fruntea ţi se-apleacă spre groapă, fără slavă,
De patimi istovită, de îndoieli şi lupte,
Fără credinţă, fără nădejdile trecute,
Batjocorită lume, înfrântă şi bolnavă?
Civilizată, roasă de rău şi neputinţă,
În ceasul de pe urmă te uiţi şi tu cu jale
Spre lumea depărtată a tinereţii tale,
Uitată şi vândută cu-atâta uşurinţă,
Pe fleacuri şi podoabe şi luxuri şi parale.
Durerile din urmă mai vrând să le fereşti
Asculţi cântări bătrâne şi basme uneori,
Legende fermecate din vremi cavalereşti
Şi laudele-atâtor flămânzi linguşitori.
* - "Eu văd gladiatorul în faţa mea zăcând..."
(în lb. engleză).
vezi mai multe poezii de: Mihail Lermontov
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.