Însingurat în larma lumii,
Sub cer strein creşteam încet,
Călind în focul pasiunii
Mândria de a fi poet.
Şi iată caznele-mi zburară
Prieteni veseli câştigând,
Dar eu, pierzând scânteia rară,
Mă plictisisem de curând.
Aceeaşi veche suferinţă
Pătrunse-n pieptu-mi refăcut
Şi umbre noi de necredinţă
Îmi latră sufletu-mi durut.
Pân-azi mă cearcă amintirea,
Dar nu mai aflu nicăieri
Nici foc, nici poftă de mărire,
Nici lacrimi, milă, nici dureri.
vezi mai multe poezii de: Mihail Lermontov
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.