În Pacific, departe, sunt insule stinghere,
Ce zac necunoscute de nici un marinar,
Din fundul apei clare, fantastice apar,
Din fundul apei clare, o magică părere.
Doar păsări mari de apă spre ele-adesea zboară.
Doar păsări mari de apă, pământul li-l mai știu:
Dar cum se-ntind de calme, sub cerul lor pustiu,
O clipă de cutremur adesea le doboară.
O clipă! Și oceanul se-ntinde peste ele-
Din lava cine știe cărui vulcan din fund
Se nasc să moară-n urmă și-h veci nu mai pătrund
Din nou deasupra mării prin valurile grele.
Se nasc și mor stinghere - și nimeni nu le-așteaptă.
Și nimeni nu Ie știe, și nimeni nu le vrea:
Corabia ce poartă comori și lume-n ea
Spre țărmuri cunoscute, pe mare se îndreaptă.
Și nu se-ntreabă nimeni de ce-s ca o părere,
Deși toți corăbierii de ele se feresc,
Mergând spre țărmuri care cu mult mai mult trăiesc
Decât aceste goale, mici insule stinghere.
Și nu se-ntreabă nimeni, trecând pe marea largă,
Ce-i petecul acela de depărtat pământ,
Spre care, pe aripa molatecă de vânt,
Doar păsări mari de apă din când în când aleargă.
Și totuși poate-n ele, de-ar fi ca să traăască,
Ar înflori odată un port ca-n alte părți,
Iar cei cu dor de ducă zărindu-le pe hărți -
Cât n-ar dori, la ele, cândva, să poposească?
vezi mai multe poezii de: Mihail Săulescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.