Zurgălăi lipiți în clei, clinchet rece de condei, peste munți curați, de sare, sclipătul să-și lepede, cum din orele vâscoase sâmburul amar îl bei, trec, sub semnul viu al nopții, cântece de lebede.
Sănii strugurilor, sucul străveziu, ghețos, rodesc, și-n oglinzile marine se strâng stele, mușuroi: sunt viori de gheață albă, ce metalice pornesc, să-și răsfrângă drept vibrarea-n încăperile din noi.
Lebede suind în pâclă, lebedele de zăpadă,
Numai unda albastrie le-o ajungem, șir neclar,
trec prea sus, cântând subțire, cu strălimpezimi de spadă,
umbra cântului rămâne, ca un val uscat și rar.
Lebedele de zăpadă, lebedele albăstrii, unde pleacă vara, grabnic, când văzduhurile tună?
Lebedele de zăpadă unde pleacă pe furtună, lebedele de zăpadă, lebedele albăstrii?
vezi mai multe poezii de: Mihu Dragomir
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.