Porturi - Mircea Dinescu
Adăugat de: Adina Speranta

Marea-i un medic simplu, spui tot ce vrei, nu-ți pasă,
și gărgăuni și rufe murdare poți s-atârni
pe sforile-nserării în briza somnoroasă
ce-nșurubează-n plăpumi duios casapii cârni.

Bărci de uscat (dughene), vin prost (ce nu există),
piper ateu (tămâie), zei de comerț (vopsiți),
prieteni strânși ca banul sărac într-o batistă
de un potop prielnic în portul dinspre sciți.

O arcă democrată cu șpiț obligatoriu
în care se proclamă oricine vrea catarg,
cu-orchestra arvunită din timp la sanatoriu
de tebeciștii tineri care tușesc în larg,

cu bișnițari flegmatici în pântecul trăsurii
atât de scumpă, totuși, care-i răstoarnă-n șanț,
cu berea care-apune gălbui pe cerul gurii,
cu turn sclipind la vamă cu aere de neamț,

cu grecii care-acuma sunt turci în salopete,
cu templul care-acuma e-o fabrică de spirt,
cu fete care-acuma de mult nu mai sunt fete,
cu portocali în floare care miros a birt,

cu leii care, iată, sunt exilați pe mare,
cu circul care, iată, scâncește din adânc,
cu fier, petrol, slănină, măcel, plictis, splendoare,

cu mine care, iată, nici nu mai pot să plâng.



vezi mai multe poezii de: Mircea Dinescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.