istoria se repetă - sunt iarăși, într-o dimineață cu același soare, la aceeași masă, și văd - prin fereastra imensă, la fel, pomii cu verdele întunecat pândind, și mă tem să mă gândesc că sunt aceleași gânduri, despre care aș
vrea să spun că spun ceva, că au să ajungă
mai aproape de a însemna, chiar, ceva adevărat,
și deosebirea e că acum știu că acel iluminat
de soare de vară târzie gând, despre plimbarea lungă
în soarele dimineții pe pajiște în spatele casei,
și tot mai sus, sub arborii bătrâni ai pădurii, în umbre,
tot mai departe, până nu va mai fi întoarcere, și au să se adumbre
ceasurile, știu că acel gând meticuloasei
mele neputințe de a răzbi către ea nu i-a schimbat nimic chiar, am rămas dincoace, mă gândesc fără rost că soarele răsare, apune,
răsare iar.
vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.