fechner a făcut mai demult o analiză statistică a formei, însă mopete spune că nu așa se poate face urcușul laborios către acea stea de singurătate în care el, oricum, se va opri, căci nu mai există de la un punct urmare, (dar asta se-nvață în timp, și cu spaimă se acceptă), mopete știe că el cu amare sentimentalisme urcă spre zăpezile în moina
topite pe străzile în trepte în orașul vechi, sub munte, mopete își simte în urechi chemări constituite în formule abia
încercând, către el, ispitirea în zăpezi și în ganguri.
însă mopete nu mai vrea nuanțe, - cu o rea
schimă a buzelor trage zăvoare peste lăuntrice praguri.
vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.