timpul zăpezilor - un fel de a spune
că revezi o faţă, pe care n-ai mai privit-o demult,
şi umbli spre ea prin zăpadă - scriind urme
într-un timp, trecut de acum, unde n-ai mai fost. şi e mult
coborâtă în iarna mată, îngropată în tăcere,
această fiinţă. şi întoarcerea către ea
e ca o înmormântare de viking, împingând greu acea
corabie, care prin zăpadă are o altă putere
a răsfrângrii din ape verzui - şi care apoi
se înalţă în flacără, repede acoperită, cu o rună
de fum - ca acum când mergi spre faţa ei, cu ciudată
lumină moartă. de aici, te întorci înapoi
şi neadevărurile se aşează, fiecare o urmă
a gesturilor care s-au scris - şi faţa ei e bătrână.
vezi mai multe poezii de: Mircea Ivănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.