A fi peste mormântul verii,
Sedus de viață ca de-un dor,
Mânz tânar degustând lumina,
Sălbatic și nerăbdător.
Să crezi că nu există moarte,
Că morții sunt numai un fel
De fluturi adormiți de muzici
Și-nchiși în bile de oțel.
A fi uitat de toată lumea,
A fi iubit de cine vrei,
Când vin să te-ncălzească noaptea
Fragile, turmele de miei.
A fi pe-un câmp uitat de lume,
De smog uitat și de mașini,
Tu singur duelând în aer
Cu săbiile unor crini.
A ști râzând, că sânul tandru
Rotit în porțelan etern
Se surpă-n el până devine
Mormânt al laptelui matern.
Și peste toate, ca un tigru,
Să treci râzând și să te minți.
Și când amenință zăpadă
Să o întâmpini cu o floare-n dinți.
vezi mai multe poezii de: Mircea Micu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.