De firul narativ și verde de iarbă,
În vis ea se-mpedică ca o oarbă,
Privind la lumina stelei coapte,
Ce apare-n miez de noapte.
Cântecul de păsărele ce aduce liniștire,
Dând naștere procesului de înflorire,
Aducând iubirea plină de văpăi,
Cu darul concret de-a pipăi.
În tot parfumul de iarbă crudă,
Luna se îngălbeni de ciudă,
Parcă o mănâncă vârcolacul,
Când înflorește liliacul.
E floarea violet frumoasă,
Ce-ți face viața luminoasă,
Iar multe flori în astă lume,
Sunt șoaptele fără de nume.
Noaptea încă vrea a spune,
Ca și soarele când apune,
Taina cuvintelor sacre,
Că luna se-oglindește-n ape.
Natura, chiar și-n noapte înflorește,
Când zorii zilei lumină ivește,
Cu un bob gingaș de rouă,
Ce-aduce o taină nouă.
vezi mai multe poezii de: Eugenia Calancea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.