ne privim și azi încet, încet
cum ramurile unui tei prea devreme,
când nici vrăbiile nu s-au trezit
ne privim cu zilele și nopțile
se privesc inimile noastre de soldaţi
obişnuiţi cu depărtarea şi cu întunericul
ne privim, iubire, până când ne dor
pleoapele ţinute în necrâcnirea somnului
venit totdeauna ca un adaos de preambul
la amnezia supremă
căreia i se pun de obicei cruci
şi lumânări luate neapărat
de la chioşcul cimitirului
ne privim albastru şi poeziu
călători ai căror veacuri
din universul acesta cu muze şi visători
vânzătorii de covrigi cu mac şi susan
şterg tejghelele şi câte o fereastră
oprită cine ştie de unde,
ademenită de miros
apoi spun: doi covrigi şi două pahare cu bragă
străzii - jumătate că e mereu acolo
jumătate să fie în eternul
întind mâna să cer un pahar cu azur
norului pe care scrie acum
el spune: tu, năucă, tu,
vino cu vers mărunt
nu ştiu ce să spun
şapte ramuri de tei îmbrăţişate
ţin un pui de timp căzut din cuib
înaintea iernii
cât mai e soare, va înmuguri
ne privim şi năucă te iubesc
cum nu poate iubi un om alt om
arbore alt arbore, timp alt timp
te iubesc infinit cu nume nenăscute
şi nume trecute alfabetic sau aiurea
în timpul merelor coapte
şi timpul prefacerii aerului în rădăcină
pentru alt aer, pentru alt acum
în timpul arborilor ce nu pot zbura
cu vânturile de nord sau de răsărit
să-şi facă alt cuib undeva
şi să aştepte să le crească pui
din mugurii poeziilor pierdute de poeţi
te iubesc mai mult când râzi
apoi mai mult când, serios,
numeri clipele ce cresc şi se sparg
amar şi hrănitor pentru alte clipe
care, grele de soare şi zumzet, şi parfumuri de oraş,
se vor sparge pe asfalt
nu duce mâna la tâmplă
sărutul acesta, neşters pe vecie,
va spune lumii poezia
când n-am să mai ştiu
sunt viaţă ori sunt şi am fost
numai visul unui alt vis
–
Copyright Mariana Fulger
vezi mai multe poezii de: mariana fulger
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.