Privesc o dulce coroană
Îmbrăcată in flori de marmură
Ce străjuiește o comoară.
Negrul argint se oglindește
In lucirea glasului nopții,
Suspinând cu graiuri oțelite
De atâta timp ruginite.
Neputincios, intrând in transa
Inselatoarelor cuvântări,
Îndreptându-ma ostenit
Spre negura comorii.
Sunt paralizat de gânduri–
Mormântul comorii
Se deschide,
Iar hienele gândirii
Mă imping in pierzanie.
Cade corpul meu
In negura visării...
Dar...
O ramura de iubire
Fragedă se arată
Sa-mi prindă sufletul istovit.
Însă...
Au rămas in tăcere,
suspine de amărăciune—
Nevolnice in fața
Abisului ce se scurge.
Iar eu... Care eu?
Nu a mai rămas nimic
Decât o fâșie neagra de argint.
vezi mai multe poezii de: Cosmin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.