circumvoluţiunile mele atipice
genetic contaminate
de rebeliune existenţială
au rămas scurtcircuitate fatal
din clipa scrijelită pe răbojul destinului
când nimbul tău mult prea albastru
s-a izbit vremelnic
de ecoul întemniţatului meu suflet
am urcat un milion de trepte cu tine
încătuşati în acelaşi vis
am atins un petic de cer
şi am gustat puţină ambrozie
apoi nimicul s-a întins din nou
ca o lavă pe câmpii înverzite
alerg bezmetic
orb prin trecut
strig în noapte
cuvinte necunoscute
împărţit între ieri şi mâine
mă întreb inutil
cine sunt
unde-mi eşti
vezi mai multe poezii de: paparuz
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
multumesc
paparuz (autor)
joi, 03 martie 2016
Mi-a plăcut foarte mult. Succes!
oana
miercuri, 02 martie 2016