Cuvântul moare în tăcere
Se sbate înjunghiat de vis
şi vrea bacşiş şi vrea durere,
şi-ntinde pumnul drept, deschis
Atâta aur pe icoane
prea în zadar s-a spălăcit,
căci găozarii cu plocoane
abia acum au conăcit
Şi-şi geme-n sine universul
beţia stearpă de haşiş
Mă doare surd,
mă taie versul
cum simţi nevoia să te pişi.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.