Cind ne-am zarit, aerul dintre noi
si-a aruncat dintr-o data
imaginea copacilor, indiferenti si goi,
pe care-o lasa sa-l strabata.
Oh, ne-am zvirlit, strigindu-ne pe nume,
unul spre celalalt, si-atit de iute,
ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,
si ora, lovita, se sparse-n minute.
As fi vrut sa te pastrez in brate
asa cum tin trupul copilariei, in trecut,
cu mortile-i nerepetate.
Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Nichita e sublim , chiar daca era postata poezia intotdeauna o citesc cu aceeasi emotie ca la inceput. Multumiri sincere , Flori .
Adina Speranta
duminică, 24 mai 2015
Da imi cer scuze. Data viitoare am sa fiu mai atenta
Cu drag,
Flori
flori.paun
sâmbătă, 23 mai 2015
Frumoasa pozia, Flori,dar poezia exista pe site in dreptul autorului.
Oricum iti multumesc.
ALapis
sâmbătă, 23 mai 2015