"A fi fără sens, înseamnă a nu fi. Descoperire brutală și violentă odată cu scrisul.
Scrierea cuvântului este echivalența cu îmbracarea trupului în haine. Un cuvânt scris este un cuvânt cu vița de vie, deasupra sexului lui. Cuvintele fac parte din trupul nostru? Au sex? Mâna are sex? Cuvintele sunt partea noastră eternă. Nescrise, mor. Orice literă, orice fel de semn, semnificând un fenomen, este o haină de epoca îmbrăcând goliciunea eternitații noastre. Absurdul exprimat înceteaza să mai fie absurd. Orice forma de exprimare implica o ordine.
Prima ordine revelată și mai apoi scrisă a fost descoperirea morții. Murind Enkidu, - Ghilgames fuge inspăimântat și urlând nu de durerea pierderii prietenului unic, ci din spaima de a descoperi moartea. Abia când nu mai poate alerga din alergare, abia când nu mai poate urla din urlet, abia când secatuiește din spaima mortii, abia atunci cade cu fruntea la pământ, sfarșit, și bate pământul cu pumnii urlând: "A murit Enkidu, prietenul meu care vânase cu mine lei". Descoperirea morții, scrierea descoperirii morții semnifica întaia degradare a absurdului. Descoperind moartea ignorăm absurdul. Riposta fundamentala e răcnetul de spaimă.(...)"
(din "Temporara suprimare a absurdului")
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu