Și totuși asta rămâne cel mai important,
vechiul copac pe care l-au mai văzut și alții
femeia dintâi, pe care-au mai iubit-o și alții,
piatra dintâi, pe care-au mai împietrit-o și alții..
Și totuși asta rămâne cel mai important,
că nu te mai poți întoarce,
pentru ca te-au întors alții,
mereu alții și alții și alții,
încat "tu" nu îl mai recunoaște pe "tu",
și trec unul pe lângă altul, amestecându-se cu alții...
vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.