Îmi vine din ce în ce mai greu
să deosebesc primăvara de rai, lacrimile de stropi-
amețitor, amețitor se-nvârt în jurul meu
lucrurile văzute cu al treilea ochi.
Tot mai greu mi-i, nu pot distinge
urzica pictată - de urzică,
în ea văd o minge-n altă minge
și mingea cea mai mare e-n mingea cea mică.
Plouă cu semințe, fără puteri
le măturăm și le ardem, pe câmpul arat...
Dar ce-am văzut cu ochiul-al-treilea ieri
va fi doar mâine cu adevărat.
Ierbile, munții ne seamănă nouă,
norii, frunzele - la fel;
e parcă pace, parcă plouă
în viitorul spionat de el.
Toate lucrurile făcute cu ochii închiși
le duc la capăt cu el; un corb
bătrân, îl văd tânăr peste caiși
cu ochiul al treilea, care nu-i orb...
De la un timp, din ce în ce mi-e mai greu
să deosebesc realul de vis, ceara din lună de ceara din plopi -
amețitor, amețitor se-nvârt în jurul meu
lucrurile văzute cu al treilea ochi.
vezi mai multe poezii de: Nicolae Dabija
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.