Marină - Nicolae Iorga

Se'ntorc pescarii în spre sat ;
Pe ţermu'n neguri cufundat
Lucesc luminile lor rare,
Scântei perind în depărtare.
Şi ceru-i sur, greoiu de nori,
În noaptea plină de fiori
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.

Şi s'aud glasuri răsunând,
Vre-un cântec trist din când în când,
Din vârf de munţi un clopol lin
Revarsă glas de jale plin,
Iar goelandul solitar,
Stăpânul valului amar,
De vântul mărilor trezit,
Boceşte'n cuibu-i de granit.

Întunecat e tot şi mut;
Din cerul aprig şi tăcut
Pe ape fără de sfârşit
Se cerne ploaia liniştit.
Încremenite toate par
De somnul blând al morţii, - doar
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.



vezi mai multe poezii de: Nicolae Iorga




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.